Mihaela'S blog

Archive for May, 2010

Nu stiu de unde a aparut aceasta vorba, dar e cat se poate de adevarata, de fapt daca e sa o luam pe bune, multe filme sunt inspirate chiar din filmul vietii noastre, iar noi suntem actorii principali fara sa ne ofere cineva un Oscar la sfarsit, ci din contra primim un loc de onoare, in fata, in plina lumina a reflectoarelor, intr-un banal cosciug si daca ne va mai pomeni cineva numele peste ani si ani, inseamna ca nu am trait degeaba.

Ce mai ramane in urma noastra, uite cate o carte, cate un jurnal, cate un rand, dupa cum ne pricepem fiecare dintre noi. Noroc ca traim vremuri moderne, in care avem calculator, deci nu avem nici o scuza, sa nu debitam cate o idee fiecare dintre noi, in speranta ca cineva le va citi intr-o buna zi. 

As minti, daca as spune ca nu am fost putin dezamagiti cand am aflat ca bobul nostru de om e de fapt o dragalasa bobita.  Tatal lui Be si-a dorit tare mult un baietel, eu sincer nu pot decat sa ma bucur pentru frumosul dar, pe care l-am primit, si anume acela de a avea un copil.

Am deja aproape patru luni de sarcina, si pana acum nici nu am simtit vreo diferenta, in afara de micile neplaceri, cu greturile de dimineata, care in luna a treia au disparut cu desavarsire. Dar, de acum burtica mea incepe sa ia forme tot mai rotunjoare, e haioasa si mi-e foarte draga, pentru ca realizez cum acolo in interiorul meu, creste cu fiecare zi care mai trece un BOB DE OM.   

Stiu ca poate suna ca un cliseu, dar pentru mine e inca o dovada in plus ca o reactie de moment nu inseamna neaparat ca ai luat si cea mai buna decizie. Sunt un om destul de singuratic, care nu suporta singuratatea, suna aiurea, dar asa e, nu ma atasez de oricine si nu suport deloc sa stau singura, de aceea am foarte putini prieteni si mi-am “sufocat”  efectiv partenerul. Imi pare foarte rau, dar cateodata regretele sunt totusi prea tarzii. Singurul motivul  pentru care am ajuns o persoana destul de greu de suportat, e pentru ca  m-am lasat coplesita de prea multe dureri din trecut, si am uitat efectiv ca mai exista si un prezent. Din pacate cei din jurul meu nu sunt vinovati pentru momentele de suferinta din viata mea, si facandu-le viata lor amara nu mi-o imbunatatesc pe a mea, ci din contra, raman tot mai singura pe zi ce trece…  Nu pot sa cred ca cineva ajunge sa devina dependent de suferinta. Motivul pentru care am scris eu toate astea aici de fapt e unul singur, MA OMOARA SINGURATATEA. Dupa o perioada de o luna de zile in care am impartit casa cu niste prieteni, chestie care l-a inceput m-a deranjat pentru ca urma sa mi se invadeze spatiul meu personal, astazi mi-as fi dorit sa ma duc oriunde altundeva, numai ACASA NU. De ce? Pentru ca e cea mai goala si mai trista casa.                                                                                              Stiti, ma gandesc, ca de fapt nu suntem niciodata nefericiti, atat timp cat inca mai sunt oameni care tin la noi, care iti pun la dispozitie un umar pe care sa plangi, care iti inlocuiesc la un moment dat si un parinte,  o sora, care PUR SI SIMPLU sunt acolo, cand tu esti jos si crezi ca nu mai e nimic pentru care sa te ridici. Intotdeauna mi-am dorit un sufletel langa mine, un catelus, o pisicuta dar asta pana acum cand sufleteul e in burtica mea. Be e singurul care ma face sa-mi doresc sa lupt, pentru ca-l iubesc si vreau sa-i ofer tot ce-i mai bun si mai frumos pe lume. Ma gandesc doar la zambetele care se vor auzi in casa mea, dupa nasterea lui si asta imi umple inima de bucurie!                                                                             

Astazi e prima zi in care l-am vazut pe Be, cum imi facea cu manuta, de acolo de la el din burtica spatiala. A fost destul de pudic, pentru ca desi l-a rugat insistent D-na Doctor sa se intoarca cu funduletul la noi, el nu si nu (seamana cu cineva foarte cunoscut mie,                     a da, despre Bob era vorba, tatal lui Be), a dat de zor din manute, am vazut cum ii batea inimioara, si dupa cum zicea si D-na Doctor, e un Be foarte voinic si foarte vioi. Mai avem putin de asteptat  pana la urmatoarea ecografie in care daca nu-l mai luam pe Be asa pe nepusa masa, o sa incerc sa vorbesc si eu cu el inainte ca sa-l pun in tema cum ca urmeaza sa-i invadam putin burtica spatiala si ca o sa privim si noi ca “vitelul la poarta noua”, sa vedem cum o duce, ce nazdravanii mai face el pe acolo, si poate o sa aflam si daca e fetita sau baietel. Indiferent ce e, ceea ce stiu sigur e ca va fii cel mai iubit bebelus. LOVE YOU BEBE!